Olga Șchiopu, director general Medpark: Oamenii nu pot fi eficienți fără reguli, iar regulile nu au nici un rost fără oameni

Olga Șchiopu, director general Medpark: Oamenii nu pot fi eficienți fără reguli, iar regulile nu au nici un rost fără oameni

Anul 2020 a fost o provocare pentru noi toți, dar pentru sectorul medical în mod special. Astăzi, publicăm un interviu cu directoarea generală al Spitalului Internațional Medpark, Olga Șchiopu, care în timpul pandemiei de COVID-19 a reușit să asigure servicii medicale pacienților, fără îmbolnăviri în rândul acestora sau a personalului medical, să lanseze inițiative de sprijin pentru colegii din sectorul public și chiar să dezvolte noi servicii, cum este Centrul de Oncologie Medpark. Apropo, la demonopolizarea tratamentului oncologic și-a pus umărul Asociația Investitorilor Străini, astfel fiind extins accesul pacienților la servicii calitative și deschise noi oportunități pentru sectorul privat. Amintim că invitații acestei serii de interviuri sunt membri ai Asociației Investitorilor Străini, care activează în Moldova deja de 17 ani și cuprinde cele mai mari companii din țară. În total, cei 20 de membri ai FIA au peste 22 de mii de angajați și investiții de peste 1,15 milarde de euro.

Cum ați caracteriza afacerea pe care o administrați, cum este aceasta? 

Medpark s-a născut ca proiect colateral al unei companii mari internaționale, active pe teritoriul țării noastre în domeniul de construcții din anii ‘90. Medpark, în primul rând, este un proiect de suflet, un proiect în mare parte social, realizarea căruia a fost posibilă din dorința de a ajuta  sectorul de sănătate din Moldova. Spiritul social este puternic resimțit în tot ceea ce face Medpark, modalitatea prin care construiește și dezvoltă businessul, relația cu colaboratorii, relația cu beneficiarii. Într-o propoziție, Medpark este o combinație foarte reușită, după părerea mea, între afacere de familie și afacere corporatistă.

Respectiv catalogați într-un mod anume afacerile? Ne vorbiți mai mult?

Poate că este foarte subiectiv ceea ce voi spune, dar este strict percepția mea la această etapă a vieții profesionale. Afacerile de familie sunt mai dinamice, versatile, deciziile se iau repede, uneori chiar și deciziile mari, strategice. Pentru unii viața profesională în afacerea de familie ar putea fi o provocare. Pe când viața și evoluția unui angajat în afacerile mari corporative este mult mai previzibilă, programată, stabilă. În același timp, influența unui angajat, fie acesta chiar în poziție de top, este mai puțin exprimată, deciziile de regulă se iau în ritm mai lent, deciziile sunt de compromis. Medpark le are pe ambele, și viteza extraordinară de răspuns la condițiile schimbătoare de mediu, și previzibilitate pe termen lung, fiind o companie matură, dezvoltarea căreia se bazează pe o strategie bine determinată.

De 5 ani sunt director general Medpark și pot spune că am foarte mare libertate în luarea deciziilor. Desigur am o echipă extraordinară cu care muncim cot la cot, zi de zi. Împreună cu această echipă decidem ce este mai bine pentru spital la fiecare etapă, la fiecare provocare. Investitorii au mare încredere în managementul instituției, în deciziile care sunt luate de către echipă. Este logic, în opinia mea, angajezi oameni profesioniști și îi lași să-și facă treabă.

Cum credeți, ce este mai important, regulile sau oamenii?

Oamenii nu pot fi eficienți fără reguli, regulile nu au nici un rost fără oameni. Ambele sunt importante. Dar, totuși oamenii creează regulile și, respectiv, fără oameni nu putem realiza absolut nimic. Oamenii sunt extrem de importanți într-un spital. Cea mai responsabilă și complicată sarcină administrativă într-o instituție medicală este să aduci profesioniștii potriviți în echipă. Trebuie să fie școliți după standarde europene, să fie în continuă dezvoltare profesională, muncitori, empatici, proactivi, integri. Clădirea și tehnologiile moderne sunt doar bunuri materiale. Oamenii sunt sufletul și esența unei instituții medicale.

Oamenii sunt mobili, cum reacționați la „turnover”?

Da, aveți dreptate, să reții oamenii angajați mulți ani la rând este un talent și efort organizațional. Din păcate, ne confruntăm cu provocări de ordin social și oricât de mult efort am depune, oamenii își schimbă locul de trai și din alte motive.

Fiecare an pierdem colaboratori medicali care emigrează în diferite țări. Există și trend cert negativ în migrarea cadrelor medicale. 10 ani în urmă acest trend domina în rândul tinerilor absolvenți, în ultimii ani emigrează specialiștii maturi care s-au afirmat în sistemul de sănătate din Moldova.

Olga Șchiopu

La „turnover” reacționez deja liniștit, știu că este un fenomen omniprezent și nu totul depinde de angajator.

Cum rețineți oamenii?

Oamenii care se rețin în Medpark sunt motivați în primul rând de rezultatul muncii lor mai degrabă decât de beneficiile oferite de către instituție. În medicină merg oameni inteligenți, deseori altruiști, îndrăgostiți de specialitatea lor, cu trăsături empatice puternic exprimate. Dacă reușești să găsești acești oameni și să-i aduci împreună, ei sunt fericiți de la faptul că pot munci în condiții decente și se pot bucura de rezultatele lor. Doctorii sunt fericiți să crească profesional, să dezvolte noi abilități, să implementeze noi practici și adiministratorului îi rămâne doar să creeze aceste condiții. La Medpark, există un spirit de colaborare, dezvoltare, inovație, pentru mulți este „o gură de aer proaspăt” în viața profesională. Este un mediu în care vrei să te reții. Pleacă oamenii de la noi din două motive de bază: nu empatizează cu spiritul Medpark sau au luat în familie decizia de a emigra.

Cum ați evoluat dvs ca om în Medpark?

Calitățile mele umane au evoluat enorm în acești 10 ani de Medpark. Sunt două persoane diferite, Olga Șchiopu din 2010 vs 2020. Am învățat să ascult și aud oamenii, să-i înțeleg, să „citesc printre rânduri”, să empatizez. Revelația mea personală a fost când am realizat ce înseamnă și ce capacități extraordinare posedă „inteligența colectivă”. Este mult mai mult decât suma aritmetică a capacităților intelectuale celor adunați la o masă de discuție. Este o „inteligență exponențială”. De foarte multe ori așezându-ne la o masă de discuție la un subiect anume problematic eu nu am nici cea mai vagă idee care este soluția potrivită, dar de la fiecare câte un cuvânt, un gând, o frântură de idee și se naște un plan grozav. E minunat să lucrez cu profesioniști pasionați, deschiși la minte și dornici să facă lucrurile mai bine!

2020 este un an mai special – cum a fost pentru Dvs? Cum ați reușit să faceți față pandemiei?

Pentru toată omenirea 2020 este diferit, Medpark nu face excepție în acest sens. Din păcate, am fost luați prin suprindere la început de martie. Chiar dacă era evident că pandemia se apropie de Moldova și este inevitabilă, nu am fost pregătiți.

Nimeni nu a fost pregătit, probabil. Acum, gândindu-ne retrospectiv, era logic să începem să ne aprovizionăm cu materiale necesare începând cu luna decembrie 2019, dar nu am făcut-o. De ce? Nu am răspuns la această întrebare.

Olga Șchiopu

În schimb, pot spune că ne-am adaptat situației în timp record prin mobilizarea echipei. A fost o perioadă foarte complicată, în special luna martie 2020, extrem de puțină informație științifică pentru a lua decizii medicale și administrative bine argumentate, a fost un fel de „mers pe întuneric”. Datorită faptului că Medpark a lucrat după reguli stricte, ne-a fost relativ ușor să implementăm noile reguli și să obținem un nivel foarte înalt de complianță. Am reușit să trecem primele luni de pandemie fără îmbolnăviri în rândul colaboratorilor, nu avem până în prezent niciun pacient infectat în spital. Pot spune că am introdus multe reguli în spital înainte ca acestea să devină reguli oficiale la nivel de țară, uneori chiar înainte de a fi recomandate de OMS. Acum pot spune că suntem complet adaptați la noile reguli epidemiologice și funcționăm bine în acest regim de „new normal”.

Reiese că 2020 a fost mai mult un an de supraviețuire decât de dezvoltare?

Nu este adevărat. Medpark a trecut de șocul pandemiei în aproximativ trei luni, atât ne-a luat ca să ne reconfigurăm. Am relansat proiectele investiționale în iunie 2020. Pentru acest an au fost programate procurări de echipamente în valoare totală de aproape un milion de euro, de aproximativ 0,7 mln deja s-au procurat. Chiar dacă costurile noastre s-au mărit în perioada pandemiei, suntem obligați să le oferim pacienților noștri cel mai calitativ posibil serviciu medical și aceasta nu este posibil fără investiții. Bunăoară, doar pentru departamentul de cardiochirurgie, în 2020 am investit aproape300.000 de euro pentru a trece la operații minim invazive pe cord. Și multe alte exemple. Pe lângă COVID, există toate celelalte patologii, ele nu au dispărut odată cu COVID și trebuie să ne ocupăm de acestea, să ne ocupăm la nivel decent, european.

Impresionant, reiese că Medpark nu doar s-a adaptat noilor condiții de viață și activitate, ci și-a reluat cursul dezvoltării și creșterii. Atunci vin cu întrebarea care este realizarea anului 2020 pentru Medpark?

Aș zice că două realizări mari avem în 2020:  lansarea proiectului Fundației Medpark „Grijă pentru colegi” și lansarea Centrului de Oncologie Medpark. Proiectul social s-a născut spontan, la inițiativa echipei medicale Medpark, care și-a propus să le dea o mână de ajutor colegilor din sistemul național de sănătate. Din păcate, pandemia a arătat cât de vulnerabili și neprotejați sunt lucrătorii medicali care fac formele complicate de COVID, care necesită recuperare de lungă durată. Fundația Medpark a oferit servicii medicale gratuite la peste 250 de colaboratori din sistemul sanitar, serviciile fiind acoperite integral de Medpark, în valoare de peste un milion de lei.

Cât ține de Centrul de Oncologie Medpark, bazele acestuia s-au pus în 2018, atunci a început dezvoltarea acestui domeniu în Medpark. Lansarea oficială a avut loc în toamna 2020 fiindcă anume la această etapă suntem gata să le oferim servicii complexe pacienților cu anumite tipuri de cancer și să ne asumăm responsabilitatea deplină pentru managementul medical și rezultate, respectiv. Este cel mai complicat proiect Medpark, nimic nu a fost simplu în acest proiect.

Dacă vă aduceți aminte, până nu demult tratamentul pacienților oncologici prin lege era interzis în instituțiile private. Am pornit de acolo, de la necesitatea modificărilor legislative, în anul 2015. După ce legea a fost modificată ne-am confruntat cu lipsa de tehnologii necesare în țară, lipsa de specialiști formați după curicula europeană în oncologie, lipsa de medicamente moderne și multe altele.

Olga Șchiopu

A durat ani de zile până am adunat componentele acestui „puzzle” complicat care se numește Centrul de Oncologie Medpark. În fiecare an ne propunem să lărgim spectrul de servicii oncologice și să oferim alternativă decentă pentru cât mai mulți oameni ce au fost diagnosticați cu cancer.

Ce mai rămâne pentru 2021? Care sunt planurile pentru viitorul apropiat sau îndepărtat?

În 2021, marcăm 10 ani de activitate Medpark și putem spune că am reușit foarte multe în acest timp. Am reușit să consolidăm cinci centre medicale de excelență, unice în domeniul lor, cum sunt Centrul Planificarea și Sănătatea Familiei, Centrul Cardiovascular, Centrul de Chirurgie, Centrul de Oncologie, Policlinică și Unitatea Urgențe, și acesta este doar începutul.

Medicina este probabil cel mai dinamic domeniu din punct de vedere tehnologic și trebuie să inovezi în permanență pentru a fi la nivelul spitalelor internaționale.

Olga Șchiopu

Avem susținerea grupului de investitori și vom continua să achiziționăm echipamente medicale performante, vom aduce cele mai moderne aparate de diagnostic, vom dezvolta serviciul de laborator, ne adaptăm la era digitală și pregătim soluții noi pentru pacienții noștri, și vom continua să aducem medicina viitorului în Republica Moldova.

Dna Șchiopi, vă mulțumim. 

 

https://agora.md/stiri/79610/interviuolga-Schiopu-director-general-medpark-oamenii-nu-pot-fi-eficienti-fara-reguli-iar-regulile-nu-au-nici-un-rost-fara-oameni