Business Class: Cum separăm atribuțiile proprietarului de cele ale managerului?

Business Class: Cum separăm atribuțiile proprietarului de cele ale managerului?

Un antreprenor sau proprietar de afacere ar trebui să delimiteze rolurile de CEO și proprietar și să implementeze un model de management care să asigure reușita afacerii. Cele două sunt distincte și prevăd atribuții clare în piramida ierarhică, însă de multe ori, ambele se regăsesc în aceeași persoană. Separarea lor este esențială pentru ca directorul să atingă indicatorii de performanță economică, iar proprietarul să nu confunde bugetul companiei cu buzunarul propriu.

Natalia DABIJA

Potrivit specialiștilor, cele două roluri în companie presupun responsabilități diferite și ar trebui îndeplinite separat. Totodată, CEO-ul sau directorul companiei se ghidează după indicatorii financiari cum ar fi profitul net sau veniturile, iar proprietarul este responsabil de capitalul companiei. O abordare mai explicită a acestui tip de management ar fi comparația cu un părinte care nu-și controlează excesiv copilul, dar îi asigură dezvoltarea proprie și independentă.

Gestionarea afacerii, din perspectiva funcțiilor

Margarita Melniciuc, manager de țară al companiei Pedersen&Partners, afirmă că gestionarea unei afaceri poate fi împărțită între mai multe roluri și responsabilități, în funcție de dimensiunea și structura afacerii. Proprietarul este persoana care deține afacerea și principalele responsabilități ale acestuia includ luarea deciziilor strategice, stabilirea obiectivelor și a viziunii, mobilizarea resurselor financiare și asumarea riscurilor financiare. În același timp, managerii sunt persoane angajate, cu sarcini de conducere și gestionare a operațiunilor zilnice ale afacerii.

„Principalele responsabilități ale managerilor includ gestionarea echipei, dezvoltarea și implementarea politicilor, supervizarea resurselor umane și materiale, asigurarea că afacerea funcționează eficient”, afirmă experta.

Un alt rol în companie este cel al  administratorului, responsabil de aspectele administrative și operaționale ale afacerii, cum ar fi gestionarea documentelor, organizarea întâlnirilor, comunicarea internă și externă, precum și gestionarea biroului sau a facilităților, mai adaugă aceasta.

„De obicei, administratorii asigură că toate procesele administrative ale afacerii funcționează fără probleme și sprijină managerii și proprietarii în gestionarea operațiunilor de zi cu zi”, menționează ea.

Vorbind despre combinația acestor roluri, Margarita Melniciuc punctează că în multe afaceri mici, proprietarul poate juca toate aceste roluri la început, iar pe măsură ce afacerea crește, pot fi angajați manageri și administratori care să preia anumite responsabilități.

De cealaltă parte, Victor Nistorică, CEO Brutăria Bardar, este de părere că atribuțiile acestor funcții trebuie să fie foarte clar delimitate, de la început.

„Proprietarul este cel care inițiază afacerea, asigură investițiile necesare și monitorizează aspectele importante ale afacerii (cifra de afaceri, profit, cash-flow). Pe când rolul administratorului sau al managerului este de a gestiona operațional afacerea în toate aspectele ei: selecția și managementul persoanelor cu funcții cheie, gestionarea proceselor operaționale (aprovizionare, producere, logistică, comercializare), managementul fluxurilor financiare, relația cu instituțiile de stat și reprezentarea companiei în exterior”, mai spune acesta.

„O afacere mică, de până la 20-30 de angajați, este cel mai des gestionată de proprietar. Este, probabil, afacerea la care a visat, pe care se ține familia și nu ai cum să impui angajarea unui manager, doar pentru că așa scriu cărțile”, relatează Victor Nistorică.

Aici este importantă „delimitarea buzunarelor” și conturarea modului de gândire, adică banii pentru afacere trebuie să fie separați de cei pentru consumul propriu, spune acesta.

„În același timp, proprietarul trebuie să fie gata să atragă specialiști buni pe anumite domenii, când afacerea o cere (contabil, manager vânzări, șef de producere)”, explică directorul Brutăriei Bradar.

Prin această decizie, explică el, se evită riscul situației în care „știu tot” și „eu fac cel mai bine”, însă afacerea nu are resurse suficiente și riscă să eșueze. „Cred că atât timp cât proprietarul își va depune toate eforturile și cunoștințele în dezvoltarea afacerii, ea va prospera. Am văzut în Germania afaceri de familie de peste 200 de ani, conduse de a șaptea sau a opta generație, fiind foarte modernizate și bine gestionate”, povestește Victor Nistorică.

Experiența companiilor multinaționale

În companiile multinaționale funcționează sistemul de administrare al companiilor mamă. Managerii desemnați ai acestor organizații gestionează în cel mai profesionist mod și cu maximă diligență toate procesele, precum și deleagă, după caz, competențele, susține Ana Groza, director executiv al Asociației Investitorilor Străini din Republica Moldova (FIA).

În cadrul FIA sunt 26 de membri, cele mai mari companii cu investiții străine directe în țara noastră. Unele sunt administrate nemijlocit de către proprietari, punctează directorul, aceștia activând ca manageri eficienți.

„Tendințele recente de gestionare a companiilor cu investiții locale scot în evidență nemijlocit manageri-proprietari ai afacerilor. Acest fapt implică mixarea mai multor abilități și competențe în companie, precum coordonare, comunicare, negociere, administrare, monitorizare și altele”, afirmă Ana Groza. Evident, implicarea personală în toate procesele și deținerea concomitentă a acestor abilități complexe presupune un efort supraomenesc și ar putea scădea din calitatea proceselor inițiate, concluzionează directorul executiv FIA.

source: https://businessclass.md/ro/management/cum-separam-atributiile-proprietarului-de-cele-ale-managerului/