Bani.md – Agenda de reforme a Guvernului privind climatul investițional, analizată de premierul Pavel Filip și reprezentanții mediului de afaceri

Bani.md – Agenda de reforme a Guvernului privind climatul investițional, analizată de premierul Pavel Filip și reprezentanții mediului de afaceri

Agenda de reforme a Guvernului privind ameliorarea climatului investițional și susținerea mediului de afaceri, sunt cele mai importante subiecte discutate de premierul Pavel Filip în cadrul unie întrevederi cu reprezentanții mediului de afaceri, membri ai Camerei de Comerț Americane din Republica Moldova, ai Asociaţiei Business-ului European şi Asociaţiei Investitorilor Străini.

Pavel Filip a punctat reformele derulate de Executiv pe termen scurt în sectoarele financiar-bancar, justiție și anticorupție, reglementarea activității de întreprinzător.

„Acest Guvern are voinţă multă, este determinat să facă reforme, totodată valorile după care ne conducem creează premisele necesare pentru a avea transparenţă în activitate şi discuţii sincere cu societatea. Cât ţine de viziuni, vreau să vă spun că scopul nostru final sau Proiectul de ţară este ca cetăţenii Republicii Moldova să trăiască bine, aici acasă, într-o ţară construită în baza valorilor europene. Doar în aşa mod, se poate crea un mediu favorabil pentru toţi”, a spus Pavel Filip.

Premierul s-a referit în mod special la măsurile întreprinse de Guvern pentru facilitarea activităţii mediului de afaceri: instituirea moratoriului asupra controalelor de stat, reducerea numărului de acte permisive, implementarea conceptului de Ghişeu unic şi reformarea instituțiilor de control.

”Până la ora actuală au fost elaborate mai multe amendamente legislative, care au ca scop crearea transparenţei şi previzibilității controalelor de stat. Totodată, începând cu anul viitor, vom reduce numărul instituţiilor cu funcţii de control, astfel ca, din 69 in prezent, să avem numai 10 entităţi abilitate să efectueze controale şi 4 regulatori naţionali”, a conchis Pavel Filip.

De asemenea, au fost analizate posibilităţile de creare a unei platforme interactive de comunicare permanentă privind problemele şi obstacolele pe care le întâlnesc antreprenorii, inclusiv prin intermediul Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, din componenţa căruia fac parte şi reprezentaţi ai mediului de afaceri.

Sursa: www.bani.md

Date:
Wednesday, May 25, 2016 – 09:30