Agora.md – Investitorii străini din Moldova au lansat „Cartea Albă”

Agora.md – Investitorii străini din Moldova au lansat „Cartea Albă”

Peste 100 de persoane au participat pe 27 mai la lansarea celei de-a 4-a ediții a „Cărții Albe” a investitorilor străini, după o pauză de 6 ani. Publicația conține propuneri de ameliorare a climatului investițional în Moldova și este prezentată de către Federația Investitorilor Străini (FIA). La eveniment au fost prezenți ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, ministrul Muncii, Ruxanda Glavan și președintele Consiliului Concurenței, Viorica Cărare. Lansarea a marcat totodată și 10 ani de la fondarea organizației FIA, informează Agora.

„Aș dori să mulțumesc din partea FIA tuturor membrilor și celor care au contribuit la Cartea Albă 2015. Totodată aș mulțumi partenerilor care ne-au susținut în acești ani în situații dificile, provocări și chiar crize”, a declarat președintele Consiliului Directorilor FIA, Ridha Tekaia.

În discuțiile pe marginea sugestiilor prezentate s-au implicat și alți membri ai asociației.

Joachim Schreiber, președintele consiliului de directori FIA, compania Tirex-Petrol: „Încă de demult, trei din foștii noștri colegi din FIA, care au contribuit la crearea edițiilor anterioare ale Cărții Albe – domnul Gaburici, domnul Candu și domnul Bride se află deja în fruntea țării. Suntem siguri că nu s-a uitat dăruirea și munca de la început, și am dori să avem o reacție la ce a fost prezentat astăzi”.

Ludmila Climoc, director Orange: „Cartea include 22 de recomandări. Orice întreprindere din Moldova are nevoie de un cadru previzibil, stabil și o precondiție pentru lucrul eficient al întreprinderii. În acest context Cartea Albă subliniază necesitatea de a depune mai multe eforturi în consultarea anticipativă a propunerilor din cadrul fiscal și cel vamal”.

Alexander Koss, director Sudzucker Moldova: „Nu are un caracter atât de dramatic, mai degrabă este vorba de a „șlefui” un pic legislația care deja într-o măsură mare este la nivelul UE, dar sunt într-adevăr și alte aspecte la care trebuie să atragem atenția. A existat un dialog constructiv cu Ministerul Finanțelor”.

Ministrul Anatol Arapu a declarat că este important pentru autorități ca să audă cererile investitorilor străini, specificând că este necesar de a le ajusta în funcție de capacități și posibilitățile statului.

„Un director financiar, un manager care face investiții nu se uită la nivelul taxelor care este astăzi în țară, în special într-o țară cum este Republica Moldova, pentru că nivelul acestora nu reflectă nivelul situației curente. Trebuie de văzut unde ne aflăm în primul rând. Noi semnând acordul de asociere cu UE ne-am pus obiective înalte. În primul rând creșterea rapidă a economiei pentru a ne apropia de a 100-a țară din lume, care este Bulgaria”, a declarat acesta.

Asociația Investitorilor Străini este o asociație non-profit care are ca scop facilitarea dialogului dintre investitorii străini și factorii de decizie din țara noastră. Din organizație fac parte 13 investitori străini din Republica Moldova.

Primele trei ediții ale „Cărții albe” au fost lansate în anii 2005, 2006 și 2009.

Sursa: www.agora.md

Date:
Thursday, May 28, 2015 – 07:00