Realitatea: Gavrilița la conferința investitorilor străini: Businessul iubește stabilitatea, predictibilitatea și reformele

Realitatea: Gavrilița la conferința investitorilor străini: Businessul iubește stabilitatea, predictibilitatea și reformele

Natalia Gavrilița a subliniat că, în perioada complicată pe care o traversează țara noastră, cel mai dificil lucru este gradul înalt de incertitudine.

„Businessul iubește stabilitatea, predictibilitatea și reformele care definesc calea de viitor a societății. Iată de ce, evenimentul de astăzi este și mai important. Pentru că anume în perioade de criză suntem predispuși să ne gândim la obiective solide pe termen mediu și lung și să luăm decizii care ne-ar avantaja în viitor”, a menționat șefa Executivului.

Natalia Gavrilița a vorbit despre acțiunile întreprinse de Executiv în scopul susținerii afacerilor mici și mijlocii și creșterii competitivității. În acest sens, prim-ministra s-a referit la pachetele legislative și programele lansate în toate domeniile cheie, menite să apropie Republica Moldova de valorile și instituțiile europene.

„În ciuda provocărilor momentului, am reușit, împreună cu colegii mei, să actualizăm Strategia Națională de Dezvoltare până în 2030. Aceasta este aliniată la obiectivele de dezvoltare sustenabilă în domeniul sănătății, educației, protecției sociale, infrastructurii și al bunei guvernări. Ne dăm seama că toate aceste obiective sunt legate între ele, iar unele deziderate nu pot fi obținute, dacă nu există locuri de muncă, venituri adecvate și dacă oamenii trebuie să se gândească la supraviețuire, dar nu la obiective de dezvoltare pe termen lung. De aceea, vă îndemn să dezvoltăm infrastructura țării și să îmbunătățim cadrul de reglementare. Trebuie să ieșim mai puternici din aceste crize și să punem bazele unei dezvoltări accelerate a economiei”, a adăugat șefa Guvernului.

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate circa 10 mii de companii cu capital străin, cu investitori veniți din 60 de țări. Numai în ultimii trei ani, peste 80% din toate investițiile făcute în țara noastră au fost din Uniunea Europeană.

source: VIDEO Gavrilița la conferința investitorilor străini: Businessul iubește stabilitatea, predictibilitatea și reformele – Realitatea.md