Newsmaker.md: Maia Sandu: Vom face Moldova și mai atractivă pentru investitori

Newsmaker.md: Maia Sandu: Vom face Moldova și mai atractivă pentru investitori

Șefa statului a participat la evenimentul de aniversare a celor de 20 ani de la fondarea Asociației Investitorilor Străini din Republica Moldova. Președinta Maia Sandu și-a exprimat aprecierea pentru contribuția Asociației la dezvoltarea economică a Republicii Moldova și a subliniat că guvernarea lucrează pentru o economie deschisă, liberă, digitalizată și favorabilă mediului de afaceri.

Șefa statului a menționat, în adresarea sa, că Republica Moldova și-a întărit conexiunile cu statele europene și că în jur de 60 la sută din exporturile noastre se îndreaptă către Uniunea Europeană. Președinta a mai spus că se fac investiții în infrastructura ce leagă Moldova de spațiul comunitar și în sectorul energetic, prin construirea liniilor electrice spre vest, prin eficientizarea energetică și identificarea surselor regenerabile.

„Vom continua dereglementarea și digitalizarea – procese ce vor fi dublate de liberalizarea pieței muncii și de reforma pieței de capital. Totodată, pentru a face Republica Moldova și mai atractivă pentru investitori – vechi și noi deopotrivă – vom promova investiții în logistică și proiecte mari de infrastructură”, a declarat președinta Maia Sandu, citată într-un comunicat emis de Președinției.

Potrivit sursei citate, șefa statului a mai punctat, în discursul său, că prioritatea autorităților este lupta împotriva corupției, reforma justiției și modernizarea instituțiilor publice pentru a convinge și marile companii să vină la noi. „De asemenea, este în proces de reformă și sistemul educațional pentru a răspunde cerințelor pieței muncii” – mai precizează comunicatul citat.

Asociația Investitorilor Străini din Republica Moldova reunește 26 de companii, din 15 țări, care au creat peste 23.000 de locuri de muncă la noi în țară, iar din 2005 publică Cartea Albă – un document care recomandă acțiuni concrete pentru îmbunătățirea climatului investițional, atragerea și menținerea investițiilor în Republica Moldova. Președinția anunță că recomandările din ultima ediție a Cărții, din 2021, au fost preluate de către Guvern în proporție de 87%, regăsindu-se deja în mai multe politici publice.

sursa: Sandu, către oamenii de afaceri străini: „Vom face Moldova și mai atractivă pentru investitori – vechi și noi deopotrivă” – NewsMaker