Eco.md – Asociația Investitorilor Străini îndeamnă liderii partidelor proeuropene să constituie de urgență o coaliție majoritară

Eco.md – Asociația Investitorilor Străini îndeamnă liderii partidelor proeuropene să constituie de urgență o coaliție majoritară

Asociația Investitorilor Străini (FIA), îngrijorată de situația actuală din Republica Moldova, îndeamnă liderii partidelor de orientare proeuropeană să constituie de urgență o coaliție majoritară.

De nouă luni Republica Moldova nu mai are un guvern funcțional, susținut de o majoritate parlamentară. Cabinetul de miniștri, investit în luna februarie, nu a înregistrat succese scontate privind implementarea reformelor din cauza lipsei unui suport adecvat parlamentar.

Investitorii străini, membri ai FIA, își manifestă îngrijorarea în legătură cu absența îndelungată a unui executiv eficient, fapt care afectează activitatea companiilor cu capital străin din Republica Moldova. Ca urmare, au de suferit, de asemenea, angajații și consumatorii produselor acestor companii din cauza unor factori, precum lipsa deciziilor și reformelor indispensabile, rata volatilă de schimb valutar, nivelul înalt al inflației, instabilitatea politică și fragilitatea sistemului bancar.

Asistăm la declanșarea unei crize economice, financiare și sociale, ce ar putea genera o serioasă recesiune economică.

Asociația Investitorilor Străini lansează un apel către liderii politici să constituie de urgență o coaliție de guvernare, susținută de o majoritate parlamentară de durată și să formeze un guvern stabil și funcțional.

Liderii formațiunilor politice au obligațiunea să pună interesele naționale mai presus de cele de partid. Dacă nu vor reuși să facă concesii și să creeze o coaliție stabilă înaintea lunii septembrie, o nouă rundă de alegeri va fi inevitabilă, iar situația poate ieși de sub control.

Noul guvern va trebui să demareze în regim de urgență negocierile cu Fondul Monetar Internațional pentru semnarea unui nou acord de finanțare și să soluționeze, în cel mai scurt timp, criza din sectorul bancar, în conformitate cu cerințele FMI, Băncii Mondiale și UE. Aceasta ar putea contribui la restabilirea stabilității macro-financiare,  la implementarea reformelor necesare și relansarea investițiilor.

Membrii FIA își exprimă îngrijorarea în legătură cu evoluțiile nefaste din ultimul timp și își confirmă  disponibilitatea de a sprijini un guvern constituit de o coaliție majoritară, dispus să implementeze obiectivele majore ale redresării economice și sociale a Republicii Moldova.

FIA –  Asociaţia Investitorilor Străini, în engleză Foreign Investors Association (FIA), este o asociație non-profit și neafiliată politic din Republica Moldova, ce numără printre membrii săi cele mai mari companii cu capital străin din țară. Obiectivul principal al Asociaţiei este facilitarea dialogului dintre factorii de decizie relevanți și investitori pentru crearea unui mediu investiţional favorabil investiţiilor străine directe.

Sursa: www.eco.md                                                                                           

Date:
Tuesday, July 14, 2015 – 10:30