Cristian Cărare, vicepreședintele Consiliului de administrare Eurofarmaco: Viața nu înseamnă doar supraviețuire biologică. În pandemie, oamenii nu trebuie să se simtă prizonieri

Cristian Cărare, vicepreședintele Consiliului de administrare Eurofarmaco: Viața nu înseamnă doar supraviețuire biologică. În pandemie, oamenii nu trebuie să se simtă prizonieri

Continuăm seria de interviuri „Afaceri cu față umană” în cadrul cărora scoatem în față oamenii ce stau în spatele marilor companii din țară. De această dată, disuctăm despre pandemie, medicamente și businessul farmaco împreună cu vicepreședintele Consiliului de administrare Eurofarmaco, Cristian Cărare. Amintim că invitații acestei serii de interviuri sunt membri ai Asociației Investitorilor Străini, care activează în Moldova deja de 17 ani și cuprinde cele mai mari companii din țară. În total, cei 20 de membri ai FIA au peste 22 de mii de angajați și investiții de peste 1,15 milarde de euro.

Pare cumva logic, datorită domeniului de activitate, să începem cu pandemia de COVID-19. Cum v-a afectat activitatea, vânzările? Când vom reveni la normal, dacă va mai fi o normalitate?

Era inevitabil să ne fie afectată activitatea, dar ne-am adaptat imediat normelor privind starea de urgență, implementând toate măsurile de prevenție necesare. Pandemia ne-a obligat să ne adaptăm și să răspundem cât mai bine nevoilor pacienților în această perioadă grea. Am reușit acest lucru datorită efortului salariaților noștri.

Vânzările pe Republica Moldova au rămas constante, dar e important de menționat că am reușit să producem în primele luni de la debutul pandemiei medicamentele necesare tratării formelor ușoare și medii ale infecției cu COVID-19. În ceea ce privește exporturile, am înregistrat o creștere de până la 50%, mai ales pe seama exporturilor către grupul Ropharma, din care facem parte, a suplimentelor alimentare și dezinfectanților.

Omenirea va învinge în această confruntare teribilă cu acest dușman tăcut, insidios și care atacă fără discriminare. Lupta cu această pandemie nu se va sfârși în acest an, nici în anul ce va veni, fiind nevoie de arme decisive (vaccin plus medicație), care necesită timp pentru producție și o logistică impresionantă pentru a ajunge la toți semenii noștri.

Se va ieși din această criză severă, dar nu foarte rapid, o criză ce va avea sechele adânci, în condițiile în care economiile suferă schimbări de amploare.

Cristian Cărare

 

În contextul actualei pandemii ce are prioritate, viața sau creșterea economică?

Prin viață nu trebuie să înțelegem numai supraviețuirea biologică, oamenii au nevoie acută să nu se simtă prizonieri, să trăiască viața cu tot ceea ce oferă bun – educație, cultură, viață socială și spirituală în general. Astfel, trebuie să existe o sinergie între acestea care să ofere echilibrul de care este nevoie în această perioadă.

Care vaccin împotriva COVID va ieși primul pe piață? Când credeți că va ajunge și în Moldova?

Este greu de răspuns, chiar și pentru cei direct implicați în această acțiune contra-cronometru, ne punem cu toții mari speranțe în dezvoltarea cât mai curând posibil a unui vaccin anti-covid, sigur și eficient, iar eforturile la nivel internațional confirmă dorința tuturor de a avea acest vaccin.

Sunt sigur că autoritățile vor face toate demersurile necesare astfel încât și cetățenii Moldovei să beneficieze cât de repede, după punerea pe piață, a vaccinurilor anti-covid.

Cât de mare e concurența pe piață Dvs? Pentru contractele de stat, pentru cele private?

Piața medicamentelor funcționează după reguli proprii, nu întotdeauna raportul cerere-ofertă este cel ce primează. Mai în toate țările „mici” există un dezechilibru dintre importurile de la giganții farmaceutici și producătorii autohtoni.

În condițiile unui cadru legislativ care nu mai corespunde întru totul realității, prețurile unor medicamente generice similare, ale producătorilor autohtoni sunt mult mai mici decât cele de import, acest lucru are un impact negativ asupra pacienților și a prescriptorilor, deoarece încă se menține credința că „un medicament ieftin este un medicament fără eficacitate terapeutică “, astfel că farmaciștii recomandă produsele de import.

Cristian Cărare

Acest aspect se reflectă mai ales pentru contractele private, în ceea ce privește contractele de stat, acestea sunt „apanajul” distribuitorilor.

Ce ați schimba în funcționarea pieței și a sistemului medical?

În ceea ce ne privește direct, în calitate de producător autohton, modificarea Hotărârii de Guvern ce reglementează formarea și aprobarea prețurilor de producător, liberalizarea prețurilor la OTC-uri, (medicamente ce se eliberează fără prescripție medicală), susținerea producătorului autohton, prin prioritizarea participării la licitațiile naționale, bineînțeles fără a încălca acordurile internaționale semnate de Moldova.

Vă ajută Asociația Investitorilor Străini în acest sens? Ce avantaje aveți ca membru FIA?

FIA ne ajută în mod constant și dinamic, reprezintă o adevărată portavoce în discuțiile purtate cu autoritățile statului cu privire la asigurarea unui climat propice și prietenos mediului de afaceri.

Investitorii nu se sperie la „prima furtună”, dar, odată amenințați au opțiunea de a alege altă destinație, încrederea pierdută este greu de câștigat. Acest lucru îi reușește FIA pentru investitorii săi, să mențină încrederea de a investi în Moldova.

Cristian Cărare

În ce țări se exportă produsele Eurofarmaco?

Eurofarmaco exportă preponderent în UE, fiind parte a grupului Ropharma care deține în România depozite și un lanț de farmacii, am încheiat un parteneriat cu unul din cei mai mari retaileri din Europa, iar produsele noastre vor fi prezente în Cehia, Polonia, Slovacia.

Exportăm totodată în Ucraina, și suntem în curs de înregistrare a produselor în două țări mai „exotice”, dar cu un potențial deosebit.

Ce certificate de calitate dețineți?

Am fost unul dintre primii operatori care am obținut încă din anul 2014 GMP-ul local, (Good manufacturing practice), totodată suntem singurii din Moldova ce deținem, din anul 2012, GMP European pentru producerea medicamentelor solide și lichide nesterile.

Acționarul din România operează și în distribuție. Care e strategia Eurofarmaco în Moldova, doar producție? De ce?

Politica grupului Ropharmă se bazează pe principiul „lucrului bine făcut”. Acum 30 ani, vârful de lance al acționarului majoritar odată cu lansarea în business a fost producția, așa că pentru Republica Moldova am rămas conservatori.

Ropharma este listată la Bursa din București. În Moldova nu vă interesează atragerea de capital?

Da, în România activăm la categoria I-a a BVB din anul 2010, acest lucru implicând responsabilități majore. Nu vedem nici un impediment ca potențiali investitori din Republica Moldova să investească în acțiunile Ropharma, iar Eurofarmaco ca și parte afiliată va putea beneficia în mod indirect de o capitalizare suplimentară.

Ce investiții de modernizare s-au făcut în fabrica din Chișinău?

În perioada 2014-2016 am relocat fabrica din vechea locație situată în oraș, într-o zonă care să corespundă normelor în vigoare. În ultimul an, am achiziționat și montat echipamentele pentru realizarea medicamentelor (cerință obligatorie pentru exportul în țările CE ce constă în atribuirea unui număr de serie fiecărei cutii de medicamente, pentru a asigura trasabilitatea), echipamente pentru înzestrarea laboratoarelor precum și demararea investiției privind construcția unei secțiii noi de producere.

Aveți un laborator propriu performant și departament de cercetare & dezvoltare. Ce dezvoltări proprii aveți, cu care vă mândriți?

Tot ce este performant astăzi, mâine este deja uzat moral. Încercăm să ținem pasul cu dinamica accelerată din acest domeniu. Cu ce ne putem mândri, ca și ultim pas în acest domeniu, e că am fost înregistrați în HUB-ul European al producătorilor de medicamente.

Cum vă promovați medicamentele? Cine e target-grupul dvs – medicii și farmaciștii sau consumatorul final?

În Republica Moldova este interzisă prin lege promovarea medicamentelor. Singurul segment de produse pe care îl producem și care nu se supune acestor reguli sunt suplimentele alimentare, dar din păcate Moldova nu are o cultură bazată pe consumul acestor produse, care, fie spus, sunt calitative și au demonstrate, prin studii clinice, efecte terapeutice. Eurofarmaco deține studii clinice efectuate pe anumite suplimente alimentare, dar acestea au ecou numai în străinătate.

Ce colaborări aveți cu universitățile? Cum vă găsiți viitorii angajați?

Avem o colaborare strânsă cu UMF Testemițanu. În fiecare an cel puțin două grupe de studenți fac practica la noi în fabrică, încercăm să le insuflăm pasiunea pentru producție, și de aici până la angajare nu mai este decât un pas…

Ce sfaturi aveți pentru tinerii din Moldova?

Una dintre principalele bogății ale unei țări este resursa umană, tinerii fiind principalul bastion. Fără participarea tinerilor în toate domeniile vitale, viitorul unei țări este plin de incertitudine. Considerăm că factorii de decizie la nivel național trebuie să aibă ca și prioritate susținerea participării active a tinerilor la viața economică, socială, culturală şi politică a ţării, asigurând oportunități egale de acces la educație, ocupare şi condiţii de viaţă decente, și cu siguranță aceștia vor răspunde pozitiv, iar procentul de migrație ar trebui să scadă semnificativ.

Ce acțiuni de SCR desfășurați? Preferați un anumit domeniu? De ce?

Noi facem donații la diverse instituții medicale, pentru bătrâni și copii, dar considerăm că aceste lucruri sunt făcute de oameni și pentru oameni, la fel ca și sloganul grupului „Cu drag de oameni”.

Într-un viitor previzibil, tehnologiile vor înlocui anumiți medici? Vor dispărea anumite profesii? Care?

Secolul XXI este un secol al tehnologiilor avansate. Așadar să nu ne mire că în viitorul apropiat unele activități umane vor fi înlocuite de mașini inteligente. În ceea ce privește domeniul sănătății, întrucât în cadrul grupului avem un spital, Sf. Constantin, locat în Brașov, putem declara că High-Technology a penetrat domeniul, chirurgia robotică este deja folosită de câțiva ani de către medicii noștri în operații de un înalt nivel de complexitate. Totuși, aceste mașini oricât de performante vor deveni, consider, că nu vor putea înlocui pe deplin capacitatea umană, să nu mai vorbesc de faptul că o mașină nu va putea avea niciodată o inimă…

Vă aflați mai mult la Chișinău sau în România?

Din anul 2002 sunt căsătorit cu o moldoveancă, și eu născut fiind pe malul Prutului, consider că  ambele sunt țările mele.

Dle Cărare, vă mulțumim!

https://agora.md/stiri/79807/interviucristian-carare-vicepresedintele-consiliului-de-administrare-eurofarmaco-viata-nu-inseamna-doar-supravietuire-biologica-In-pandemie-oamenii-nu-trebuie-sa-se-simta-prizonieri?fbclid=IwAR2STET9Ybrf9yW2pnVj8gVbeVvsJtnVKCbqdYPe3O6O_Ds_iu6AawBVX0Y